Ce trebuie să faci când ai atacuri de panică

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

 

Din ce în ce mai multe  persoane traversează episoade în care prezintă simptomele specifice unui atac de panică. Atacul de panică este reprezentat printr-un moment de frică intens, o starea afectivă caracterizată printr-o nelinişte psihomotorie şi o teamă fără temei. Simptomele unui atac de panică sunt agresive, îngrijorătoare şi de o intensitate mare, însă trebuie ştiut că nu pun viaţa în pericol. Durata unui atac de panică se situează undeva între 5 şi 30 de minute.

Atracul de panică este destul de greu de diagnosticat, simptomele fiind foarte multe şi având manifestări asemănătoare altor afecţiuni. Un medic va stabili dacă pacientul manifestă atacuri de panică, abia după ce va efectua toate testele şi controalele necesare astfel încât să se stabilească lipsa altei probleme medicale cu simptome asemănătoare.

Atacul de panică apare, de regulă, brusc. Primul atac de panică este perceput de către individ ca o experienţă înfricoşătoare. Primul gând este acela că suferă un atac de cord şi că va muri. Este cel mai greu de gestionat, iar starea care se instalează după producerea atacului nu este una tocmai bună. Este momentul când se înrădăcinează idei, păreri şi temeri care pot  fi baza  unor posibile viitoare atacuri de panică. 

Se impune un control medical de rutină care va stabili dacă inima funcţionează perfect şi o minimă informare astfel încât să ştii ce trebuie să facă când ai atacuri de panică.

În primul rând  trebuie să recunoşti un atac de panică. Simptomele sunt, în general, aceleaşi, cu o intensitate mai mare sau mai mică.

Bătăile inimii se accelerează, apare senzaţia de sufocare, durerea în piept, transpiraţia abundentă, ameţeala, un tremur general, nesiguranţa, senzaţia de pierdere totală a controlului asupra propriului corp şi asupra trăirilor, de detaşare de realitate şi, cel mai pregnantă, apare frica de moarte, senzaţia acută că viaţa se sfârşeşte.

Mare parte dintre atacurile de panică atrage după sine dezvoltrea unor tulburări. Dacă atacul de panică se repetă de cel puţin două ori într-o anumită situaţie sau într-un anumit context, atunci şansele ca persoana respectivă să manifeste tulburări legate de panică sunt mari. Va evita anumite locuri, contexte, conjuncturi care au fost prezente în momentul producerii atacului de panică. Aşa se instalează agorafobia, claustrofobia, frica de poduri, de avioane, de lifturi,de  înălţimi şi de  orice alt context care pare vinovat pentru apariţia  stării de panică.

Cauzele exacte ale apariţiei atacurilor de panică nu se cunosc. Pot fi favorizate de un dezechilibru emoţional, de traversarea unei perioade de mare suferinţă şi tristeţe, în special de o stare prelungită de durere, nemulţumire şi dezamăgire. Se pare că şi factorul genetic are un cuvânt de spus, cei ai căror părinţi au manifestat atacuri de panică, au şanse mari de a traversa şi ei astfel de episoade. O astfel de stare de panică şi anxietate poate fi accentuată de consumul excesiv de alcool şi tutun, de droguri şi anumite tratamente medicamentoase sau de oboseala cronică. Chiar şi o alimentaţie haotică, din care lipsesc multe elemente de bază,  poate influenţa în rău sistemul nervos şi legăturile chimice de la nivelul creierului, răspunzătoare de apariţia stărilor de panică.

Atacurile de panică se pot vindeca şi pot fi gestionate  mai uşor, dacă ştii ce trebuie să faci când ai un atac  de panică.

În primul rând trebuie stabilit clar că nu sunt alte probleme medicale, ci ceea ce îţi tulbură viaţa sunt atacurile de panică.

Odată ştiut acest lucru, în momentul în care apare un atac de panică, trebuie să fii convins că nu îşi pune viaţa în pericol, că nu vei muri în acele clipe de haos simţit acut.

Cel mai important este să reuşeşti să aplici câteva exerciţii de respiraţie, care au rolul de a stabiliza ritmul respiraţiei şi pulsul.

Poţi apela la inspirare şi expirare cât mai adâncă, chiar dacă simţi un tremur în tot corpul încearcă să le efectuezi corect.

Poţi presa cu degetele, atât cât îţi permiţi, în cele două puncte din partea de sus a nasului, la baza sprâncenelor. Exerciţiul are rolul de a încetini bătăile inimii şi de a le regulariza.

Tot un exerciţiu de stopare a haosului respirator îl poţi face prinzându-te de fiecare încheietură a mâinii, cu cealaltă palmă. Cu palma stângă te prinzi de încheietura dreaptă, şi invers. Cu palma dreaptă te prinzi de încheietura stângă. Strângi cât să simţi puţină presiune. Nu este greu de efectuat, chiar dacă pare puţin dificil, iar efectul se va vedea asupra pulsului care începe să se stabilizeze.

Trebuie să încerci să elimini panica, deşi pare foarte greu. Încearcă să-ţi  distragi atenţia. Când simţi că te cuprind simptomele atacului de panică focalizează-te pe ceva. Dacă te afli în maşină, îndreaptă-ţi atenţia spre orice alt ceva decât spre tine. Citeşte numerele de înmatriculare ale maşinilor din trafic, studiază vestimantaţia oamenilor, urmăreşte concentrat un dialog de le radio, găseşte o cale să-ţi ocupi mintea cu un lucru diferit de tine.

Dacă eşti în casă schimbă-ţi locul unde începe atacul de panică. Ieşi din încăpere, spală un vas, udă flori, fă două-trei genoflexiuni, sună-ţi un prieten, ocupă-ţi rapid mintea cu ceva.

La birou sau în magazin, blocheză-ţi senzaţiile canalizându-te pe o discuţie cu cineva, plimbăte puţin, schimbă ritmul de mişcare, fii puţin mai alert.

Acestea sunt câteva trucuri care te pot îndruma spre ceea ce trebuie să faci când ai atacuri de panică.

Sunt situaţii când aceste episoade intră parşiv în viaţa şi mintea celui care le traversează, schimbându-i total universul. Sunt situaţiile mai grave care declanşează o serie mare de fobii, frici pe termen lung, depresii sau izolarea socială. Din cauza agorafobiei şi claustrofobiei instalate odată cu apariţia atacurilor de panică produse în medii deschise sau închise, poţi ajunge să nu mai ieşi din casă deloc, dar şi în casă să te temi că se va bloca uşa şi vei avea un atac de panică declanşat de claustrofobie. Este cazul în care ajutorul unei persoane avizate este absolut necesar. Psihoterapia este metoda cea mai uşor de abordat, psihologul fiind în măsură să te ghideze astfel încât să înţelegi ceea ce se întâmplă şi să te ajute să găseşti calea prin care poţi face faţă şi poţi învinge trăirile nefireşti care ţi-au zguduit echilibrul. Se vor aplica metode de relaxare şi se vor face exerciţii care au rolul de a te desensibiliza în faţa factorilor care îţi declanşează frica paralizantă, readucându-te la starea ta normală.

Odată înţelese şi aplicate aceste lucruri, deja îţi este mult mai uşor să stăpâneşti un atac de panică.

Medicaţia pe termen lung nu este foarte indicată, însă se poate lucra pe liniştirea sistemului nervos, deoarece el este personajul  principal în această poveste.

Medicul îţi va prescrie exact ce medicamente poţi lua, în funcţie de structura ta şi de istoricul medical.

Poţi apela şi la tratamnetul naturist, fiind plante cu rol betablocant şi calmat. Sunătoarea, muşeţelul, roiniţa, valeriana, iasomia folosite sub formă de infizii, comprimate sau în aromaterapie, te pot ajuta să-ţi stabilizezi sistemul nervos.

Alimentaţia ar trebui să fie puţin schimbată, îmbogăţindu-se cu alimente bogate în magneziu, vitamina B6 şi  acizi graşi, ajutând astfel puţin sistemul nervos să se echilibreze.

Yoga, tehnica atât de îndrăgită de foarte multă lume, efectuată sub îndrumare avizată, te poate ajuta să meditezi şi să captezi starea în care gândurile tale să se canalizeze spre vindecarea ta totală.

Mergi în locuri în care te simţi bine. O rugăciune spusă într-o biserică face minuni. Te va linişti şi te va ridica pe scala simţirilor. Reevaluează-ţi relaţia cu Dumnezeu şi fă ceea ce crezi că-ţi va face bine.

Sportul, efectuat zilnic va avea efecte miraculoase asupra psihicului tău, eliminând uşor stările de panică.

Masajul de relaxare, tehnicile de presopunctură şi reflexoterapie pot acţiona centri tăi nervoşi şi pot reechilibra energiile care au fost zdruncinate astfel încât au permis apariţia dezechilibrului.

Bioenergoterapia este şi aceasta o metodă prin care energoterapeutul te poate reechilibra. O evaluare a corpului tău energetic poate scoate la lumină noduri şi rupturi energetice care pot sta şi ele la baza haosului din jurul tău. Prin aplicarea tehnicilor specifice se poate restabili liniştea în corpul tău energetic, liniştindu-se astfel sistemul nervos.

Ceea ce trebuie să faci când ai atacuri de panică este să încerci să înţelegi cauzele care te-au adus într-o stare mai precară din punct de vedere afectiv, să le accepţi şi să vrei să mergi mai departe.

Trebuie să-ţi recapeţi încrederea în tine şi să continui să trăieşti firesc şi frumos, conştiend fiind de faptul că Universul ne-a lăsat aici să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară şi să ne folosim la maxim de capacităţile cu care ne-au fost înzestrate corpul şi sufletul.

Ceea ce trebuie să faci când ai atacuri de panică este să vrei să te vindeci, pentru că se poate. Aplică toate metodele care ţi se par a fi potrivite, fă curăţenie în gânduri eliminându-le pe cele grele şi închise şi mergi mai departe convins că este un episod trecător, din care vei înţelege că viaţa ne poate pune în situaţii foarte dure, însă noi chiar avem capacitatea de a le învinge şi de a ne bucura de ceea ce am clădit şi de ce vom mai clădi.

 

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *